Vizită inopinată la Penitenciarul Nr.1. Ce au depistat trimișii ministrului Justiției

Ministerul Justiției s-a documentat, urmare a apariției unei înregistrări video, pe o rețea de socializare, în care un deținut de la Penitenciarul nr.1 din Taraclia susține că ar fi fost maltratat de către un alt deținut și nu este mulțumit de condițiile de detenție.

Reprezentanții conducerii ministerului au întreprins astăzi o vizită la Penitenciarul nr.1, unde au discutat cu deținutul și cu conducerea penitenciarului.

S-a stabilit că acest caz de maltratare, pe care deținutul îl consideră a fi organizat de către unii factori de decizie ai penitenciarului, este investigat în cadrul unui proces penal, inițiat de Procuratura teritorială.

Cu privire la celelalte aspecte invocate, privind frecvența vizitelor lucrătorilor medicali în penitenciar, calitatea apei potabile, modalitatea de înregistrare a petițiilor, Ministerul Justiției va dispune Administrației Naționale a Penitenciarelor să întreprindă măsuri prompte, pentru soluționarea acestor probleme. Totodată, s-a solicitat angajaților din penitenciar să dea dovadă de mai mult profesionalism și diligență în activitate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share