Dorin Chirtoacă: De principiu demnitatea mea nu-mi permite eu să cobor la nivelul de a mă transforma în fugar sau altceva.

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, afirmă că nu are intenţia de a părăsi ţara pentru a se eschiva de justiţie, dar pentru a participa la Congresul Puterilor Locale, ce ar urma să aibă loc în septembrie curent. Avocaţii edilului au adresat un demers judecătorilor pentru a-i fi permisă participarea la evenimentul respectiv.

Nimeni nu are de gând să părăsească nimic. Este vorba de invitaţia pe care o primesc permanent, de două ori pe an, de la Congresul Puterilor Locale (CPL) pentru a participa în septembrie la reuniunea Biroului şi în octombrie la sesiunea Congresului”, a declarat Dorin Chirtoacă luni, 11 septembrie, după o nouă şedinţă de judecată. Primarul suspendat a menţionat că, „chiar dacă m-au suspendat la Primăria Chişinău, la nivelul Europei nu sunt suspendat, sunt vicepreşedinte al CPL.

De asemenea, Chirtoacă să asigurări că nu are de gând să părăsească definitiv Republica Moldova.  „De principiu demnitatea mea nu-mi permite eu să cobor la nivelul de a mă transforma în fugar sau altceva. Nu am comis niciun fel de infracţiuni, am dreptatea şi adevărul de partea mea şi sper ca acest adevăr să triumfe şi în Republica Moldova”, a adăugat edilul.

Acesta pledează în continuare nevinovat şi cere să nu-i mai fie prelungit mandatul de arest la domiciliu, pe motiv că procurorii nu au prezentat probe şi argumente noi, conform legislaţiei, ce ar permite eliberarea unui nou mandat de arestare. Amintim că procurorii au anunţat la 6 septembrie că primarul suspendat al Capitalei are statut de bănuit încă într-un dosar penal, de data aceasta pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu prin care a prejudiciat bugetul municipal cu 66 milioane de lei.

Dorin Chirtoacă a fost reţinut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află şi în prezent. În acel dosar edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea şi primirea, prin intermediar, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini şi a grăbi îndeplinirea unei acţiuni. De asemenea, primarul este învinuit că a comis şi infracţiunea de trafic de influenţă.

Pe 21 iulie procurorii au expediat dosarul de învinuire în instanţa de judecată. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share