Reforma Guvernului, aprobată în lectură finală de Parlament! De acum încolo Republica Moldova va avea mai puține ministere

Noul proiect care prevede ajustarea legislaţiei la noua Lege a Guvernului a fost aprobat în lectură finală de Parlament, cu votul a 53 de deputaţi. Documentul presupune depolitizarea ministerelor. Singura funcţie politică, care reprezintă partidele parlamentare, va fi doar cea a ministrului.

Potrivit proiectului, obiectivul principal al ministerelor va fi elaborarea strategiilor şi a politicilor de dezvoltare, fără a avea funcţii de control şi de reglementare.

Din noua organigramă a ministerelor, aşa cum s-a anunţat anterior, va dispărea poziţia de viceminiştri. Adjuncţii ministrului vot fi înlocuiţi de secretari de stat, care vor fi angajaţi prin concurs. Secretarii de stat vor fi tehnocraţi şi nu vor reprezenta anumite partide politice.

Reforma Guvernului a fost votată acum câteva zile în prima lectură. Majoritatea legislatorilor au votat în favoarea proiectului de lege. Documentul nu prevede un număr fix de ministere şi îi acordă premierului dreptul de a schimba lista acestora printr-o procedură simplificată. În acest caz, nu va mai fi nevoie de a modifica Legea cu privire la Guvern, totuşi, orice schimbare va fi făcută cu aprobarea Parlamentului.

La elaborarea documentului au fost implicaţi mai mulţi experţi străini, inclusiv de la Banca Mondială. Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că până la sfârșitul lunii iulie va veni în Parlament cu noua componență a Guvernului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share