Astăzi, deputații BCS Vlad Bătrîncea și Adela Răileanu, membri ai delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), au participat la alegerea noului Secretar General al Consiliului Europei.
În urma votului, pentru funcția de Secretar General al CoE a fost ales elvețianul Alain Berset.
Deputații BCS i-au urat mult succes noului Secretar General, exprimându-și speranța că Alain Berset va veghea la respectarea și promovarea standardelor Consiliului Europei, precum și va adopta o atitudine echilibrată și bazată pe fapte în relația cu Republica Moldova.
Deputații au menționat că mizează pe o cooperare eficientă dintre părți și că Republica Moldova va fi tratată obiectiv și echidistant în cadrul Consiliului Europei.