Discursul lui Igor Grosu la ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României

Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României:

Îmi face o deosebită plăcere și onoare să vă salut la Chișinău. Este prima ședință comună din istoria Parlamentelor statelor noastre și sunt cuprins de emoție că trăiesc acest moment unic pentru țara noastră.

Născut în satul Pererîta, în stânga Prutului, poetul român, cetățean al Republicii Moldova, Grigore Vieru, spunea: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”

Născut la Ploiești, în dreapta Prutului, poetul român, cetățean al României, Nichita Stănescu spunea, ajuns la Chișinău: „Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă.”

Cei doi mari creatori erau fericiți că podurile nu ne mai despart, dar ne unesc.

Și sunt fericit și eu astăzi că avem șansa să savurăm acest moment important pentru țările noastre. Ca podurile ce ne leagă să fie nu doar mai multe și, desigur, mai ușor de traversat pentru cetățeni, ci să devină mai puternice, rezistente la capriciile vremurilor, pentru ca cetățenii noștri să știe că se pot mereu baza pe legătura dintre statele noastre.

Nu sunt doar vorbe frumoase, podurile dintre noi nu sunt doar sufletești. Pe aceste poduri au venit și continuă să vină ajutoare.

De-a lungul timpului, România a fost un veritabil susținător al Republicii Moldova, spectrul ariilor de colaborare s-a extins mult peste caracterul tradițional al unor relații de bună vecinătate. Republica Moldova a beneficiat constant de ajutorul și asistența necondiționată a României, căpătând o conotație specială începând cu anul 2010 prin stabilirea unui Parteneriat Strategic bilateral pentru susținerea procesului de integrare europeană al Republicii Moldova.

România a apărat și promovat de-a lungul anilor cauza Republicii Moldova în rândul instituțiilor Uniunii Europene, cât și în rândul statelor membre, care la diferite etape manifestau atitudini destul de sceptice față de perspectivele Republicii Moldova de a reuși să-și croiască calea spre democrație, cu o economie de piață funcțională și un stat de drept veritabil.

România a știut să facă diferența clară între soarta cetățenilor moldoveni, pe de o parte, și scopurile meschine ale conducătorilor Republicii Moldova, pe de altă parte. Chiar și atunci când România a avut parte de o atitudine ostilă din partea unor conducători ai Republicii Moldova, ea a avut înțelepciunea și curajul să ajute moldovenii. Pentru asta, în numele tuturor cetățenilor, vă mulțumesc!

România a fost mereu conștientă că apropierea de Uniunea Europeană este unica soluție viabilă de transformare a Republicii Moldova, care poate facilita integrarea țării în marea familie europeană. Și nu vorbim doar de noțiuni abstracte. Pentru noi și pentru România este important ca cetățenii să trăiască acasă ca în Europa, adică să aibă un nivel de trai bun, o viață îndestulătoare, să aibă încredere în ziua de mâine și că instituțiile statului nu-i vor fura, ci îi vor proteja. Anume asta înseamnă integrarea în UE.

Și nimeni nu a spus că va fi ușor. Cei care nu și-au dorit niciodată bunăstarea moldovenilor, blochează și acum reformele și parcursul nostru european. Crizele mondiale prin care trec acum toate țările lumii afectează extrem de puternic țara și noastră. Însă, din nou, crizele și dificultățile au servit drept posibilitate de a consolida relația strânsă de prietenie dintre statele noastre, acest lucru fiind demonstrat cu nenumărate ocazii prin solidaritatea și deschiderea României de a sprijini Republica Moldova. Inclusiv ședința de astăzi vine să reconfirme acest fapt. Vorba strămoșească „prietenul la nevoie se cunoaște” este un adevăr valoros pentru cetățenii ambelor state.

Suntem conștienți că grație sprijinului vostru, dragi prieteni, dragă Românie, putem reuși în mod practic să ne conectăm la Europa. Facem acest lucru accelerat și cu un scop clar – interconectările din domeniile energiei, comunicațiilor, transporturilor și infrastructurii constituie acțiuni concrete de apropiere de România și Uniunea Europeană și de sporire a rezistenței Republicii Moldova la crizele externe.

În prezent, trăim o perioadă complicată, nu doar la nivel regional cu efecte socio-economice directe asupra țării noastre, ci și la nivel național, unde încercăm din răsputeri să atenuăm impactul crizelor care au afectat puternic Republica Moldova – pandemia COVID-19, creșterea bruscă și imensă a prețurilor la gazele naturale, războiul din țara vecină. Este datoria noastră să găsim bani și să instituim mecanisme echitabile ca să ajutăm moldovenii și direcționăm toate eforturile noastre pentru a face un pic mai ușoară presiunea pe cetățeni.

Sunt crize imense care nu au depins de noi și nu au fost provocate de noi, însă NOI suntem cei care avem obligația să sprijinim moldovenii și să le depășim împreună cu demnitate. Iar încrederea că Republica Moldova are oportunitatea de a-și făuri propriul viitor și șansa reală de a deveni parte a familiei europene ne-ar încuraja să continuăm pe acest drum, ar oferi cetățenilor noștri speranță și optimism.

Noi credem în puterea noastră, în capacitatea de muncă, în onestitatea cu care ne îndeplinim responsabilitățile. Avem nevoie ca și Europa să creadă în noi.

Demersul Republicii Moldova către Uniunea Europeană prinde contur și devine fezabil inclusiv datorită efortului depus de România prin vocea oficialilor și europarlamentarilor care au promovat ferm ideea de a oferi statut de țară candidat la UE. Și au făcut acest lucru nu doar astăzi, ci de-a lungul anilor, prin nenumărați prieteni din România, care au susținut cauza Republicii Moldova și nu ne-au lăsat pentru „mai încolo, pentru altădată”.

Stimați colegi,

Din data de 24 februarie trăim o tragedie fără margini, războiul e alături de frontiera atât a Republicii Moldova, cât și a României. În aceste circumstanțe dificile, noi, statul, cetățenii, cu resurse mici și limitate, am oferit deschiderea totală pentru vecinii noștri ucraineni, sprijinind populația afectată de urgia războiului.

Am demonstrat că în clipe de grea cumpănă ne putem mobiliza, ne putem uni pentru a ajuta prietenul aflat la nevoie. Deoarece așa suntem și asta ne definește ca neam. Împreună cu România am reușit să conlucrăm prin oferirea coridoarelor de tranzit pentru refugiați, relocarea cetățenilor ucraineni, transferul pacienților grav bolnavi și multe alte exemple de manifestare a solidarității în spiritul valorilor europene.

Perspectivele de viitor vor impune, din nou, o cooperare strânsă în asigurarea atât a rutelor de tranzit pentru cereale și a altor produse de primă necesitate, cât și implicarea în susținerea procesului de reconstrucție a Ucrainei.

Oricât de greu ar fi, acum avem șansa unei reînnoiri. Știm cine suntem și unde vrem să ajungem, ne cunoaștem prietenii, înțelegem cât de importantă este pentru Republica Moldova conectarea la rețeaua de infrastructură europeană și includerea țării noastre într-un proces amplu de reconstrucție economică. Această perspectivă, combinată cu demersul nostru de avansare pe calea integrării europene, va servi drept fundament pentru un proces solid de transformare profundă a Republicii Moldova.

Voi reaminti că în cadrul recentelor alegeri prezidențiale și parlamentare cetățenii Republicii Moldova au optat pentru schimbări pe care nu doar să le audă, ci să le simtă, pentru o viață mai bună, pentru crearea unui nivel de trai european. Suntem ferm convinși că parcursul european și integrarea în UE constituie unica soluție viabilă pentru viitorul Republicii Moldova. Acest scop ne dictează acțiunile și ne mobilizează să trecem de provocări – dorința de a construi Europa aici, în Moldova.

Astăzi, lansăm un nou instrument în acest sens și anume formatul ședințelor comune ale legislativelor noastre, care va fi confirmat prin semnarea unei Declarații Comune.

Pe lângă simbolismul acestui eveniment, îmi doresc ca această platformă să servească drept reper pentru ghidarea activității legislativului de la Chișinău în procesul de negociere a aderării la UE.

Ce punem noi în acte și legi să resimtă cetățenii în viața de zi cu zi. O viață mai bună, fericită, aici, acasă. Avem mult de lucru, însă știu că vom reuși, pentru că avem prieteni de nădejde și astăzi ei sunt prezenți alături de noi, în această sală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share