Politic

Maia Sandu a discutat astăzi cu Ambasadorul Macedoniei de Nord în Republica Moldova cu reședința la București

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu Ambasadorul Macedoniei de Nord în Republica Moldova cu reședința la București, Gabriel Atanasov. Subiectele abordate au vizat dezvoltarea relațiilor bilaterale, parcursul european al ambelor state, precum și situația pandemică și asigurarea cu vaccin.

Citește și: Anunțul de ultima oră al PSRM despre situația politică din țară

„Am discutat despre provocările similare cu care ne confruntăm la nivel global în acest an, dar și despre cele specifice din regiune. Am subliniat că, în scrutinul de anul trecut, alegerea cetățenilor Republicii Moldova a fost una clară anti-corupție și pentru justiție independentă”, a spus Maia Sandu.

În cadrul discuției, șefa statului a menționat că Macedonia de Nord este o țară de la care avem ce învăța cu privire la modernizarea și avansarea în parcursul european printr-o agendă puternică de reforme. „Doar așa vom putea să ridicăm nivelul de trai al cetățenilor și să construim instituții funcționale, europene – prin realizarea unor reforme reale acasă”, a menționat președintele Maia Sandu.

La rândul său, Ambasadorul Gabriel Atanasov a spus că țara sa este deschisă pentru cooperare și schimb de experiență cu Republica Moldova pe diferite domenii, cum ar fi reforma sistemului judecătoresc, lupta cu corupția, recăpătarea încrederii cetățenilor în instituțiile de drept.

Citește și: Maia Sandu ar putea fi obligată să-și ceară scuze publice de la Igor Dodon

loading...

Comments are closed.