ULTIMA ORĂ // Lagardere ar putea prelua spațiile de la Aeroportul Chișinău fără concurs

Lagardere, singura companie despre care se știe că s-a înregistrată la licitația pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău, ar putea intra în posesia acestor bunuri fără concurs. Avertismentul a fost lansat de Ion Chicu, președintele PDCM.

”Pentru a putea oferi francezilor “seduși de Maia” spațiile comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău, fără o licitație reală, gruparea criminală PAS a modificat HG 483/2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate.

Astfel, au introdus un nou punct pct.13/1, indicând, că în cazul înregistrării la licitație a unui singur participant, Comisia de licitație va prelungi termenul de depunere a cererilor de participare cu cel puțin 15 zile. În cazul în care nu va mai fi depusă suplimentar nicio cerere, Comisia de licitație este în drept să purceadă la NEGOCIERI DIRECTE cu unicul participant. Adică, licitația se transformă într-o simplă farsă.

Toate aceste acțiuni ale lui Spânu și Sandu întrunesc elementele unei infracțiuni grave comise de un grup criminal organizat și au va scop prejudicierea materială a statului în proporții deosebit de mari”, este declarația lui Ion Chicu.

Menționăm că formațiunea politică, condusă de fostul premier, a anunțat că va depune o sesizare cu privire la organizarea licitației de la Aeroport. În contextul licitației, Andrei Spînu și Roman Cojuhari au declarat că întreaga responsabilitate aparține angajaților Aeroportului Internațional Chișinău din componența Comisiei de licitație.

FOTO // La Paris, Andrei Spînu, Roman Cojuhari și alți oficiali au avut discuții cu partenerii Lagardere Travel Retail

Ieri, presa a scris despre întâlnirea pe care Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii, a avut-o cu partenerii de la Lagardere, la Paris. Ulterior, la Chișinău, reprezentantul Lagardere a afirmat că se așteaptă la preluarea spațiilor de la AIC în urma negocierilor directe, fără concurs.

Reprezentantul Lagardere a spus că au venit la Chișinău fiind seduși în timpul unei vizite a Maiei Sandu la Paris.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share