(video) Șoc într-un oraș din Rusia: Mâncarea pentru copiii unei grădinițe păstrată în morgă, lângă substanțe chimice dăunătoare

depozit morga rusia

În orașul rus Iugorsk, câteva tone de mâncare pentru copii și terciuri erau păstrate în morca orășească, alături de compuși chimici periculoși cu care sunt prelucrate cadavrele. Depozitul a fost găsit după ce localnicii s-au adresat unui deputat.

Depozitul cu mâncare pentru copii și terciuri din morga orașului Iugra a fost găsit doar după ce localnicii s-au adresat deputatului Anton Pantin. Cele mai negative presupuneri s-au adeverit, produsele destinate copiilor mici erau păstrate lângă compuși chimici foarte periculoși cu ajutorul cărora se prelucrează cadavrele, transmite tsargrad.tv

În comentariul oferit presei, deputatul a menționat că morga funcționează zilnic, iar acolo sunt păstrate substanțe chimice dăunătoare precum formalină, fenol, timol, clorură de mercur și alte substanțe periculoase pentru organismul uman.

Alesul poporului a amintit că cutiile de carton în care se păstrau terciurile, nu sunt un obstacol pentru compușii chimici, iar efectul lor este foarte periculos pentru adulți, nemaivorbind de copii.

În administrația orașului nimeni nu a dorit să comenteze acest caz. Conform presei ruse, în morgă erau peste trei tone de mâncare pentru copii, a căror cost depășește 1.5 milioane de ruble.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share