Dezvăluiri. Donald Trump i-ar fi cerut ajutorul președintelui Chinei pentru a fi reales

Donald Trump i-ar fi cerut ajutorul președintelui chinez Xi Jinping ca să fie reales la scrutinul din acest an. Este doar una dintre informațiile care apar în cartea de memorii pe care John Bolton, fostul său consilier pentru securitate națională, o va publica la 23 iunie.

Și asta nu e tot: potrivit fostului consilier, Trump a declarat la un moment dat că jurnaliștii care nu-și dezvăluie sursele sunt „niște gunoaie care merită executate”.

Totodată, președintele nu părea să știe că Marea Britanie deține arme nucleare și și-a întrebat apropiații dacă Finlanda nu face parte cumva din…Rusia.

Victorie obținută cu soia

În ceea ce privește ajutorul pe care Trump i l-ar fi cerut președintelui Chinei, Bolton spune că era vorba despre cumpărarea de produse agricole din SUA. La o întrevedere bilaterală cu ocazia unui summit în Japonia, în vara anului 2019, președintele chinez și-ar fi exprimat nemulțumirea în legătură cu criticile pe care le primește din SUA.

Trump a crezut, în mod greșit, că Xi Jinping vorbește despre congressmenii democrați și i-a împărtășit frustrarea, scrie The Washington Post, citat de presa internațională. „Apoi, brusc, a adus în discuție viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, făcând aluzie la capacitatea economică a Chinei, care ar putea influența campania, și cerându-i lui Xi să-i asigure realegerea”, scrie Bolton în cartea sa.  „A accentuat importanța pe care o au fermierii în SUA și a sugerat că dacă China ar cumpăra mai multă soia și grâu, ar putea înclina balanța electorală în favoarea lui. Aș reda cuvintele exacte ale lui Trump, dar procesul de revizuire a cărții înainte de publicare, pe care îl face guvernul, a decis că nu trebuie să fac asta”, susține fostul consilier prezidențial.

Citatele din cartea lui Bolton descriu o scenă similară și în cazul presupusei tentative pe care ar fi avut-o vara trecută președintele american de a forța Ucraina să-l ajute cu realegerea și să anunțe o investigație anticorupție împotriva contracandidatului său, Joe Biden.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share