Economic

Începând cu 1 iulie curent, cetățenii nu se mai pot credita peste capacitățile de rambursare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Începând din 1 iulie, băncile sunt obligate să evalueze, înainte de a oferi credite, dacă consumatorul își poate asuma obligații financiare care depășesc capacitatea de plată a acestuia. De asemenea, scadența maximă a creditelor va fi limitată. Măsurile sunt prevăzute de Regulamentul privind creditarea responsabilă a consumatorilor de către bănci, în vigoare de la începutul lunii iulie, scrie bizlaw.md

Astfel, băncile trebuie să efectueze o evaluare a bonității consumatorului și să nu permită consumatorului să-și asume obligații financiare care depășesc capacitatea de plată a acestuia, acumulând astfel un grad excesiv de îndatorare. De asemenea, Regulamentul intrat în vigoare introduce cerințe față de modul de calcul al unor indicatori individuali, la nivelul consumatorului, și limitarea nivelurilor acestora, care vor asigura o creditare sustenabilă, care, la rândul său, va susține contribuția sistemului financiar la creșterea economică.

De exemplu, pentru creditele imobiliare se va aplica indicatorul ”raportul dintre credit și garanții”,  care nu poate depăși 80%, iar în cazul când creditul este compensat și/sau garantat parțial/total de stat (de exemplu prin programul „Prima Casă”) sau este garantat parțial cu depozite bancare – limita RCG se va calcula ținând seama de cota din credit compensată și/sau garantată (se deduce).

Totodată, indicatorul ”raportul dintre serviciul datoriei și venituri” se va aplica creditelor acordate consumatorilor și nu trebuie să depășească 40% din veniturile confirmate ale consumatorului. În așa mod, suma plăților medii lunare calculate pentru toate creditele/împrumuturile consumatorului la momentul eliberării creditului împreună cu plata medie lunară a creditului solicitat nu trebuie să depășească 40% din venitul net mediu lunar al consumatorului realizat în cel puțin ultimele 6 luni până la depunerea cererii pentru credit. Regulamentul prevede și unele excepții care urmăresc să asigure accesul la finanțare și să niveleze limita RSDV pentru consumatorii cu venituri mai mari sau neregulate.

În același timp, potrivit Regulamentului, în vederea atingerii scopului urmărit prin introducerea RSDV, a fost limitată și scadența maximă a creditului acordat consumatorului – 5 ani pentru creditele de consum și 30 ani pentru creditele pentru investiții imobiliare.

Regulamentul privind creditarea responsabilă a consumatorilor de către bănci poate fi consultat aici.

loading...

Comments are closed.