Externe

Primul caz de COVID-19 într-o țară care până acum nu a raportat nicio infecție

Pinterest LinkedIn Tumblr

Arhipelagul Vanuatu a raportat miercuri primul său caz de COVID-19 de la începutul pandemiei, au informat autorităţile acestei ţări insulare din Pacific, potrivit DPA.

Cu aproximativ 300.000 de locuitori, Vanuatu a fost una dintre puţinele ţări neafectate de pandemia de COVID-19.

Prim-ministrul Bob Loughman a anunţat acest caz într-un discurs adresat naţiunii, asigurându-şi totodată concetăţenii că „ţara rămâne în siguranţă”.

„Guvernul, prin intermediul grupului de lucru destinat combaterii noului coronavirus, va continua să ofere publicului informaţii actualizate cu privire la situaţia COVID-19 şi în special la acest caz”, a declarat oficialul, citat de Radio New Zealand (RNZ) Pacific.

Bărbatul infectat a călătorit din Statele Unite în Vanuatu, trecând prin Sydney şi Auckland.

El era asimptomatic când a ajuns în Vanuatu, la data de 4 noiembrie, însă rezultatul testului efectuat în a cincea zi de la sosire a fost pozitiv marţi, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Loughman a adăugat că bărbatul a fost plasat în izolare pentru tratament şi monitorizare.

Vanuatu şi-a închis frontierele şi a decretat stare de urgenţă pe fondul pandemiei de coronavirus, la data de 25 martie. În pofida lipsei cazurilor de COVID-19, însă din cauza vulnerabilităţii ţării la dezastre, starea de urgenţă a fost extinsă până la 31 decembrie.

Abia recent ţara a început să permită zboruri de repatriere.

Vanuatu este clasată de către Banca Mondială drept cea mai expusă ţară la dezastre naturale din lume. În aprilie, un puternic ciclu tropical de categoria a 5-a a lovit arhipelagul, afectând peste 159.000 de oameni.

Conform celor mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), statele insulare Micronezia, Samoa şi Tuvalu se numără printre puţinele ţări care nu au raportat cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Sursa:  Agerpres

Citește și: Expertul SUA în boli infecţioase, Anthony Fauci, avertizează că pandemia ar putea deveni „mult mai gravă”

loading...

Comments are closed.