POLITIC2 aprilie 2024Cauza Marinei Tauber, privind învinuirea de amestec în înfăptuirea justiției, a fost trimisă în judecată Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond cauza penală de învinuire a deputatului…
SOCIAL1 aprilie 2024Locuitorii raioanelor Nisporeni și Căușeni vor beneficia de consultații medicale gratuite Consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în…
SOCIAL12 martie 2024Un ucrainean ce conducea un camion cu marfă a fost prins cu certificat fals la frontieră Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Criva efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu…
POLITIC7 noiembrie 2023Dorin Recean urmează să se întâlnească astăzi cu patru asociații de fermieri Premierul Dorin Recean va discuta despre problemele din domeniul agricol în această după-amiază cu patru asociații de fermieri,…
ACTUAL31 iulie 2023Parlamentul a adoptat în lectura a doua legea privind amalgamarea voluntară a unităților administrative PROIECTUL de lege privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost adoptat în lectura a doua. Documentul a…
POLITIC6 iulie 2023Usatîi a publicat cererea trimisă CSE și amenință cu judecata Partidul politic „Partidul Nostru” va acționa în judecată Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) dacă nu va obliga Agenția…
POLITIC22 mai 2023Vlad Filat, întrebare de procedură pentru Veronica Dragalin, după ce șefa PA s-a revoltat referitor la cazul Andronachi Vlad Filat, fostul lider PLDM și premier al Republicii Moldova, a reacționat la declarația de presă făcută de…
POLITIC23 februarie 2022Socialiștii propun crearea unui fond anticriză pentru susținerea populației în contextul creșterii galopante a prețurilor și tarifelor Deputații PSRM propun Guvernului crearea unui fond anticriză pentru susținerea populației în contextul crizei energetice și pandemice. Potrivit…