Peste 300 de militari în termen din cadrul Batalionului 31 al Brigăzii „Dacia” din Cahul au absolvit astăzi, în premieră, un curs de instruire, destinat…
Republica Moldova îşi va amplifica prezenţa în teatrele de operaţii şi în misiuni internaţionale de menţinere a păcii, contribuind, astfel, la securitatea europeana şi internaţionala. Declaraţia a fost…
Ministerul Apărării a detaşat, în premieră, un ataşat militar în Statele Unite ale Americii. Decizia a fost luată de conducerea instituţiei în scopul promovării dialogului…
Un contingent al Armatei Naţionale se antrenează alături de militari americani, la un exerciţiu, desfăşurat în perioada 10- 28 august curent, la Fort Bliss, Texas, Statele Unite…
Efectivul militar şi civil din toate garnizoanele militare a participat ieri la acţiunile de comemorare a celor căzuţi în Războiul din Afganistan. La Chişinău, ministrul…
Ministrul Apărării Eugen Sturza a verificat două unităţi ale Armatei Naţionale, în cadrul unui control inopinat, desfăşurat în noaptea de 27 decembrie curent.…