Judecătoria Chișinău a dezmințit public afirmațiile făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, privind presupusa neexpediere…
Într-o scrisoare adresată Procurorului General Ion Munteanu, Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție (PA), expune dificultățile majore care împiedică…
Curtea Constituțională (CC) a declarat astăzi inadmisibile sesizările pentru controlul constituționalității Legii privind implementarea parțială a votului prin…
Uniunea Europeană și-ar fi încălcat propriile principii, când, în premieră, a introdus sancțiuni împotriva reprezentanților opoziției, scrie publicația…
Deputații Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, boicotează astăzi, 7 iulie, ședința Parlamentului. ”Politicienii sunt revoltați că majoritatea parlamentară a…
Lista persoanelor supuse sancțiunilor internaționale a fost extinsă, iar tranzacțiile financiare, efectuate de acestea pe teritoriul Republicii Moldova,…
Relansarea economică, renașterea satelor moldovenești, crearea colhozurilor moderne și dezvoltarea infrastructurii. Asta își doresc alegătorii de la noiii…