Chiar dacă până la Anul Nou au mai rămas câteva ore, multe persoane au lăsat cumpărăturile pentru ultima sută de metri. Din această cauză…
Diferențele de ore de pe glob se fac resimțite, mai ales acum, de Revelion. Dacă unele orașe încă se pregătesc de sosirea Noului An,…
Zi plină de iubire, cel puțin pentru trei zodii. Persoane fascinante din trecut își fac din nou apariția, iar un mesaj de dragoste dă…
Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, ar fi fost internat zilele trecute într-un spital privat din capitală. Surse din cadrul instituției medicale au menționat că…
Angelina Jolie nu exclude o posibilă intrare în politică şi chiar o eventuală candidatură la preşedinţia Statelor Unite, transmite DIGI24. Într-un interviu pentru postul…
Brittany Garcia, din California, SUA, a postat pe Twitter un videoclip care a ajuns imediat în inimile internauților. Tânăra și-a filmat mama în timp…
În cadrul ședinței din 28 decembrie, curent, Comisia Electorală Centrală a înregistrat primii doi participanți la referendum: Partidul Democrat din Moldova – cu opțiunea „PENTRU”…
Mai este o zi până la petrecerea mult așteptată din noaptea dintre ani. În seara de Revelion, mai toate femeile își doresc să arate…
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici a înmânat certificatul de înregistrare celui de-al 300-lea rezident al ”Moldova IT Park”. Prezentul certificat confirmă că „DEEPLACE”…
Persoanele care vor traversa frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei „Palanca-Mayaki-Udobnoie” vor fi supuse unui singur control, iar timpul de așteptare în…
Autoritățile din Galapagos, arhipeleag care aparține Ecuadorului, au decis să interzică folosirea focurilor de artificii pe teritoriul insulelor, pentru a proteja, în acest fel,…
Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a fost filmat cum cântă la o petrecere o manea. Liderul democraților apare lângă colegii săi de…
Asigurările auto de tip RCA și Cartea Verde se vor ieftini cu 15 la sută, din întâi februarie 2019. Reducerile vor fi posibile în…
Andra, Irina Rimes, Smiley și Tudor Chirilă sunt cei patru jurați de la emisiunea Vocea României, una dintre cele mai de succes emisiuni difuzate…
Cele mai populare citrice, portocalele, sunt o sursă bogată de potasiu, magneziu, acid folic şi vitamine din complexul B, adică tot ce este necesar…
Primăria municipiului Chişinău informează că din 01.01.2019 vor fi operate modificări în Programul de transport rutier al municipiului Chișinău, pentru eficientizarea serviciilor de transportare…
Persoanele care vor traversa frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei „Palanca-Mayaki-Udobnoie” vor fi supuse unui singur control, iar timpul de așteptare în…
Șoferii care l-au adus pe primarul municipiului Orhei, Ilan Şor la Autoritatea Națională de Integritate au fost amendați. Potrivit poliției, care s-a autosesizat în…
Indiferent de modul în care decurge relaţia cu partenerul, de multe ori, Vărsătorele își doresc mereu să fie în brațele altui bărbat. Ea e…